banuiala inselat

Cum să afli dacă te înșală

Trăim într-o lume a tentațiilor și păcătuim mai des decât ne-am fi propus. Asta pentru că ispitele sunt la tot pasul, iar dacă una dintre ele pune ochii pe noi, ne e greu să ne stăpânim. Cădem pradă dorințelor trupești și uite așa ajungem să discutăm despre înșelat. Ce-i drept, am prefera doar ca lucrurile să rămână la stadiul de discuții, însă nu avem ce face, asupra unora dintre noi se mai abate și ghinionul de a trece prin păcatul infidelității. Acestea fiind spune, cred că oricine și-ar dori să aibă un ghid sau o carte magică capabilă să ne spună cum să aflăm dacă cel de lângă noi ne înșală. Nu ne-am propus să scriem chiar o carte despre asta, însă ne-am documentat cu atenție și am încropit o listă a semnelor că celălalt și-a îndreptat atenția spre altcineva.

Citește, pe scurt, un scurt rezumat despre cum să afli dacă te înșală!

Primul semn care ar trebui să-ți dea de gândit că ai de-a face cu o a treia prezență în relația voastră este înstrăinarea partenerului. Asta înseamnă îndepărtare, distanță, retragere și alte sinonime care să întărească ideea că celălalt nu-și mai dorește să se afle prea mult în preajma ta, făcând lucrurile pe care le făceați în mod normal.

Uitatul de planurile voastre, amânările pe ultima de sută de metri, reținerile peste program la birou și multe alte exemple de scuze și pretexte ca să nu vină acasă prea devreme sau să anuleze ceea ce aveați programat de o lună deja, toate acestea trebuie să constituie un alt semnal de alarmă. Sigur, încă nu e cazul să vă panicați. Dacă partenerul vostru îndeplinește una sau două condiții dintre ceea ce scoatem la suprafață, nu înseamnă neapărat că vă înșală. Dar dacă mai constatați și că:

  • Vorbește mai des la telefon în ultimul timp și devine misterios cu privire la conversațiile lui
  • Acordă mai multă atenție aspectului fizic decât de obicei
  • Își cumpără multe haine noi, mai elegante și mai sexy
  • Se aprinde repede și din nimicuri, așa că certurile dintre voi devin din ce în ce mai frecvente
  • Intră în duș la nici un minut de cum a intrat în casă
  • Insistă să își spele singur hainele sau își ține lenjeria intimă ascunsă printre restul de haine pentru spălat
  • Este tot mai atras de persoanele de sexul opus și manifestă foarte multă bunăvoință la adresa acestora
  • Îți dă explicații foarte multe pentru foarte puține fapte
  • Sexul nu mai este la fel de des precum obișnuia să fie
  • Observi o îmbunătățire în performanțele lui sexuale, precum și noi abilități sau dorința de a introduce lucruri noi în dormitor
  • Plănuiește mai multe activități individuale și discută mai mult despre el decât despre voi

inseland in relatie

… Abia acum ar cam fi cazul să îți pui niște semne de întrebare. Nu trebuie să recurgi la metode de spionaj, să te chinui să îi spargi parolele de la conturi sau să îl iei la un interogatoriu ca la poliție, dar poate ar trebui să vorbiți despre cum merg lucrurile între voi în ultima vreme. Iar apoi, vei putea decide dacă este cazul să te îndepărtezi sau a fost doar o alarmă falsă.

Leave a Reply