Cum să te împaci cu fostul/ fosta

Ați avut relația de vis pe care v-ați dorit-o dintotdeauna, dar ca orice alt cuplu, nici pe voi nu v-au ocolit problemele, iar dintr-o dată, toate certurile și momentele de criză pe care le-ați întâmpinat v-a adus în pragul despărțirii. Cu furie, reproș sau regrete, ați luat marea decizie. După vreo câteva luni însă, constați că amintirea lui încă te mai bântuie, iar tu nu ai trecut mai departe, așa cum ți-ai propus. Orice lucru pe care îl faci îți aduce aminte de el, orice bărbat cu care te întâlnești, sfârșești prin a-l compara cu el și ajungi la concluzia că nimic din ce ai nu este mai bun decât ce ai avut. Așa că acum oscilezi între a te reîmpăca sau nu cu el.

Nu mai are rost să-ți spunem că trebuie să te gândești foarte bine înainte de a face acest pas înapoi. Dacă în sinea ta te-ai hotărât deja, nu mai există prea multe lucruri de spus care să te facă să te răzgândești. Poate doar câteva sfaturi despre cum să procedezi ca să te împaci cu fostul iubit.

Primul pas este clarificarea sentimentelor tale. Îl vrei înapoi, dar care a fost motivul care te-a adus aici? Să fie doar teama de singurătate sau într-adevăr îi simți lipsa? Iar dacă îi simți lipsa, îți este dor de el ca persoană sau de momentele frumoase petrecute împreună? E o diferență între toate aceste lucruri, de aceea este important să știi cu exactitate care îți sunt adevăratele sentimente.

Următorul pas este să îi dai un semn. Cel mai la îndemână mod prin care poți să faci asta este să îi scrii un mesaj pe telefon. Dacă îți va răspunde, înseamnă că există speranță. Aprinderea unei discuții poate fi puțin stângace, însă tu îl cunoști cel mai bine și știi cum să îl abordezi. Te sfătuim să fii sinceră în legătură cu intențiile tale, iar dacă nu-ți oferă un răspuns negativ tranșant, treci la pasul 3, care este…

semn de impacare

Întâlnirea. Cel mai bine veți putea discuta despre voi și problemele voastre față în față. Prin telefon, s-ar putea să pară mai ușor, că nu trebuie să-l privești în ochi, dar o întâlnire ar însemna mai multă responsabilitate din partea amândurora. În cadrul întâlnirii, este bine să aveți Discuția – Discuția însemnând să vă mărturisiți unul altuia ceea ce simțiți în acele momente, care e dorința ta, iar dacă coincide cu a lui, trebuie să vă spuneți cam ce v-ați dori să primiți în noua relație, dar și ce ați fi dispuși să oferiți diferit față de prima încercare.

Ei bine, după ce ați clarificat toate aspectele necesare și ați fost de acord să o luați de la capăt, trebuie să vă acordați unul altuia timp pentru a vă obișnui cu situația. Nu puteți șterge trecutul cu buretele și să vă prefaceți că nu s-ar fi întâmplat nimic niciodată. În plus, odată ce ați scăpat de vechile nemulțumiri, nu trebuie să le readuceți în prezent, ori de câte ori vă reamintiți de ele. Dacă vreți ca relația nouă să meargă așa cum trebuie, e esențial să învățați din greșeli, să nu le mai repetați și să dați drumul la tot ce a mers rău în trecut.

Cum să te desparți de prezent când deja te întâlnești cu viitorul? Ghid pentru femeile nehotărâte

Of, încurcate sunt căile dragostei, mai ales atunci când ești nevoită să alegi între două situații imposibile! Intuiția feminină s-a pus deja în mișcare atunci când ai citit aceste rânduri și știi exact despre ce poveste e vorba – aceea în care tu ești implicată într-o relație, dar viața îți scoate pe altcineva în cale, cineva de care începe, în mod subit, să-ți placă, și nici măcar nu știi în ce moment s-au întâmplat toate acestea!

Ne este clar că nu hotărâm noi cine va intra în viața noastră și în ce moment se va întâmpla acest lucru, iată că inevitabilul s-a întâmplat și ai întâlnit un bărbat nou, de care te simți atrasă într-un mod inexplicabil. Ce e mai rău, e că știi că trebuie să te decizi pentru unul dintre ei, căci nu ți se potrivește rolul de a duce două relații în paralel. Alegerea ți se pare extrem de dificilă, iar nesiguranța te omoară. Dacă nu faci alegerea potrivită? Dacă închizi ușa la ceva ce a fost atât de frumos pentru ceva care te va dezamăgi pe parcurs? Pe de altă parte, nu vei ști dacă nu încerci. Astfel de gânduri te vor măcina, până când ajungi la concluzia că trebuie să iei o decizie. O decizie între Prezent și Viitor.

În acest moment, nehotărârea îți este cel mai mare dușman. Dar am o veste bună pentru tine! Nu trebuie să te mai preocupi cu astfel de gânduri, căci decizia ta a fost deja luată. Inconștient, ai ales Viitorul în clipa în care te-ai gândit că trebuie să faci o alegere. Dacă sentimentele tale pentru Prezent ar fi fost mai puternice, sămânța îndoielii nu ar mai fi încolțit în mintea ta. Iar gândurile despre despărțirea de Prezent nu ar mai fi dat târcoale. Acum, nu trebuie decât să mai faci pasul cel mare – să-i comunici decizia ta Prezentului.

Cum faci asta? Urmează acești câțiva pași!

  1. În speranța în care i-ai comunicat Viitorului despre situația ta din prezent, spune-i că te-ai decis să faci lucrurile cum trebuie și să închei relația curentă. Ai grijă să nu existe îndoieli din partea lui cu privire la adevăratele tale sentimentele. Trebuie să știe că simți ceva pentru el, de aceea iei decizia respectivă.
  2. Alege un moment și o locație potrivită în care să te întâlnești cu Prezentul. Este de preferat un teritoriu neutru, cu lume în jur, în cazul în care lucrurile scapă de sub control (asta dacă știi că are o fire mai vulcanică de fel).

Cum te desparti de cineva

  1. Poartă discuția pe un ton calm și încrezător. Orice ar fi, evită să țipi sau să vorbești pe un ton înțepat. Explică-i cum ai ajuns la acea concluzie și că tu consideri că este cel mai bun lucru pentru amândoi. Nu are rost să vă faceți să suferiți reciproc, așa cum nu ai nici un motiv să mai rămâi într-o relație în care nu-ți mai dorești să fii sau nu-ți mai găsești locul.
  2. Odată lucrurile stabilite cu Prezentul, e timpul să-ți privești Viitorul în ochi și să îi spui că acum nu vă mai stă nimic în cale pentru a începe să vă construiți povestea de dragoste.

o noua relatie

Cum să treci peste o despărțire

Știu, pare imposibil pe moment, dar cu toții am trecut prin asta și peste asta, nu-i așa? Nu e un sfârșit de lume, toată lumea o spune, dar chiar nu e!

Despărțirile reprezintă una dintre cele mai grele etape din viața  oricărui om. Tuturor ne este greu să ne luăm la revedere de la cineva sau ceva anume, fie el un lucru pe care l-am îndrăgit, o persoană la care am ținut, o carieră sau un domeniu care ne-a fascinat. Oamenii nu se împacă prea bine cu ideea unei pierderi, este un lucru clar dovedit. În loc să ne bucurăm de ceea ce am putea câștiga – chiar și din experiențele negative – adică niște lecții de viață care constituie experiența contactului nostru cu lumea externă, ne concentrăm mai mult pe ceea ce am pierdut sau am putea pierde. Nu reușim decât să pierdem din vedere că în orice întâmplare neplăcută vine la pachet și cu o serie de învățături care ne vor folosi pe viitor.

Dintre toate, cele mai insuportabile sunt despărțirile de persoanele iubite și nu mă refer aici la apropiați sau rude, ci la cei pe care, la un moment dat, îi considerăm jumătatea noastră. Împărțim cu ei clipe minunate, uneori chiar ani întregi din viață, le acordăm tot ceea ce avem mai bun în noi, dar la un moment dat, drumurile noastre se despart: ne separăm de momentele bune și rele, de ceea ce cândva a însemnat doi, de tot ce am construit umăr la umăr, ne luăm la revedere de la sentimente și resturi de iubire.

durerea despartirilor

Urmează să înfruntăm furtuna de după din inimile noastre, un proces deloc plăcut, dar care ne maturizează și ne deschide ochii către altceva. La început, e perioada gri, în care nu ne vine să credem că așa ceva s-a întâmplat. Toată lumea noastră s-a dărâmat și nu dăm nici un sens că vrem măcar să ne recuperăm din asta. Vom căuta sfaturi și soluții despre cum să trecem mai repede peste o despărțire și cum să nu permitem ca acest eveniment să ne întunece viața și să ne umbrească viitorul. Mai apoi, vom zice că nu mai vrem relații prea curând, că nu suntem pregătiți s-o luăm iar de la capăt. Dar vom fi gata, imediat ce vom fi acceptat că s-a întâmplat. Imediat ce ne vom da seama cum să trecem peste emoții și nu peste persoană. Pentru că cel mai dureros este să te descurci cu ceea ce trăiești, nu cu lipsa fizică a persoanei de lângă tine. Într-un final, ne vom concentra pe alte planuri care până atunci fuseseră pe loc secund – carieră, job, studii, etc – căci ne va ajuta să ne luăm mintea de la asta.

Pare improbabil, dar ne gândim că au mai fost și alții în situații ca ale noastre, ba chiar și mai dificile de atât, și nu s-au lăsat învinși. Au găsit propria metodă de a trece peste acea etapă neagră, iar zâmbetul lor de acum eclipsează amintirea aceea sumbră. De îndată ce înțelegem că lumea noastră nu începe și nu se termină cu aceeași persoană, vom ști cum să trecem mai ușor peste o despărțire.